Companiile din România pot apela la serviciile unei agenții de investigații private din varii motive: fie pentru simple analize due dilligence, fie pentru combaterea unor scheme complexe de fraudare dezvoltate în interiorul sau în exteriorul companiei. Ce au toate situațiile, însă, în comun, este nevoia antreprenorilor sau a top managementului unei companii de a cunoaște adevărul și, în consecință, de a lua toate măsurile necesare pentru ca interesele companiei și ale stakeholderilor să fie protejate de eventuale tentative de fraudă.
Alegerea agenției de investigaţii private pe mâna căreia vei încredința o sarcină atât de importantă, precum este gestionarea riscurilor de fraudă și protejarea intereselor business-ului tău, poate fi dificilă.
În România, sunt autorizate peste 650 de agenții de investigatori particulari, dintre care doar 20% oferă servicii de investigații corporate. Cum o alegi, așadar, pe cea mai potrivită nevoilor companiei tale?
Pe lângă brand awareness și poziționarea în piață – criterii ce țin, mai degrabă, de garanția publică pe care o oferă numele unei agenții de investigații private – iată alte 3 aspecte importante pe care o companie ar trebui să le ia în calcul atunci când își alege partenerul în investigaţiile corporate şi aflarea adevărului:
- Experienţă în parteneriat public-privat
Cooperarea dintre investigatorii privați și organele de cercetare abilitate are multiple avantaje pentru client, ambele entități având ca scop aflarea adevărului și obținerea dovezilor necesare, cu respectarea în totalitate a cadrului legal.
O agenție de investigații antifraudă cu experiență în parteneriatul public-privat deține cunoștințele necesare privind nevoile organelor de cercetare, tipologia și formatul dovezilor ce urmează a fi folosite în cadrul acțiunilor legale și, nu în ultimul rând, rămâne alături de organele de cercetare abilitate și contribuie activ pe tot parcursul instrumentării dosarului, până la finalizarea speței. Dar poate cel mai important beneficiu pe care clientul îl are prin colaborarea cu o agenție de investigații cu experienţă în parteneriatul public-privat, este gradul crescut al premiselor de recuperare a prejudiciului în cazul unei fraude corporate.
În perioada 2017-2020, SPIA – Secret Private Investigations Agency a fost angrenată activ în 12 cazuri, toate cu un nivel foarte ridicat de dificultate, dar și cu finalitate judiciară și premise certe de recuperare a prejudiciului, care a fost estimat la peste 6 milioane euro.
În toate cele 12 spețe, investigatorii SPIA au cooperat cu instituțiile de aplicare a legii în cadrul unor măsuri antifraudă autorizate, ceea ce a avut ca efect, pe de o parte, capitalizarea în comun a interesului judiciar cu cel al beneficiarului, și pe de altă parte, un transfer bilateral de experienţă și know-how în relația cu instituțiile de stat.
Prin capabilitățile, resursele și suportul pe care o agenție de investigații private le poate furniza organelor judiciare, în cadrul unei investigaţii antifraudă, valoarea parteneriatului public-privat este una deosebit de importantă, iar principalul beneficiar este chiar clientul care a contractat serviciile de investigații de business.
- Ariile de experienţă și rezultatele obținute
Este recomandat ca agenția de investigații antifraudă cu care vei alege să colaborezi să aibă o specializare multi-profil. De exemplu, experienţa SPIA coroborează domenii considerate ca fiind atipice – energie, asigurări, banking – pentru că au limitări și obligații ce decurg din aspecte de legislație secundară.
Cartea de vizită a unei agenții care este specializată în investigaţii corporate e completată de rezultatele cu impact semnificativ în industriile de profil și în spețele abordate și, nu în ultimul rând, de experiența acesteia în destructurarea unor grupări de crimă organizată cu caracter național, specializate în diferite tipuri de fraude complexe.
Un avantaj îl constituie și abordarea unitară a investigațiilor, prin partenerierea unor entități concurente, dar care urmăresc același deziderat operațional. Mai simplu spus, identificarea și documentarea faptelor unor autori care prejudiciau simultan mai multe companii concurente și cooptarea acestora într-un parteneriat de tip win-win.
- Sinergiile operaționale
Dinamica ridicată a spectrului infracțional atrage după sine nevoia unei abordări integrate a spețelor gestionate, din mai multe perspective.
La SPIA, ne asigurăm că:
- acțiunile specifice de investigație respectă în totalitate cadrul legal;
- necesitatea realizării unor operațiuni investigative este reală, mai ales din perspectiva finalității judiciare;
- selectăm cele mai bune metode de obținere și conservare a probelor cu valoare probatorie;
- identificăm și gestionăm eventualele riscuri ce pot apărea la finalizarea operațiunilor;
- protejăm interesele beneficiarului, fie ele materiale sau reputaționale.
Nu în ultimul rând, îți recomandăm ca agenția de investigații private cu care vei alege să lucrezi să fie permanent conectată la mediul juridic și atentă la modificările de ordin legislativ în materie penală și civilă ce survin.
Odată selecția făcută, urmează contactarea agenției de investigații private corporate și demararea colaborării. La SPIA, procesul este compus din 4 pași:
- Tu ne spui care este problema cu care te confrunți, iar noi derulăm o scurtă investigație preliminară, care ne va ajuta să înțelegem contextul și industria în care compania ta activează. Desigur, totul se desfășoară cu maximă discreție.
- Îți propunem abordarea speței și planul de acțiune, îți explicăm ce urmează să se întâmple, de ce, ce riscuri există, cum le vom preveni și ce vrem să obținem.
- În pasul 3, derulăm investigația și colectăm, centralizăm, analizăm și interpretăm date.
- La final, îți vom prezenta un raport detaliat cu toate informațiile obținute, alături de un set de concluzii și de recomandări din partea noastră. Dacă ai nevoie, îți putem oferi și servicii de consultanță juridică și chiar comunicare de criză.
În ceea ce ne privește, Îți spunem adevărul! nu se rezumă la a fi sloganul de pe materialele de comunicare. Este promisiunea pe care ne-o asumăm până la capăt, chiar dacă adevărul descoperit în urma investigațiilor noastre poate crea disconfort.