Din cauza fraudei comise de angajați, numită și fraudă ocupațională, companiile pierd anual, la nivel global, aproximativ 5% din venituri.
Subsidiarele corporaţiilor şi companiilor multinaționale prezente în România au departamente de management al riscului de fraudă mai bine dezvoltate decât companiile naționale, cel mai probabil datorită know-how-ului împrumutat de la companiile mamă, în materie de reglementare a măsurilor specifice de protecție internă.
Odată cu migrarea angajaților de la companiile străine la cele locale, însă, s-a realizat și un transfer de experienţă, în paralel cu creșterea interesului companiilor autohtone pentru a-și dezvolta propriile structuri specializate în gestionarea riscurilor, prevenirea și combaterea fraudei.
Spre exemplu, dacă acum 5 ani puteam vorbi despre o cooperare fără dificultăți doar cu entitățile multinaționale, acum regăsim aproape același nivel de profesionalizare și pregătire și în rândul societăților românești în ceea ce priveşte investigaţiile antifraudă, precum şi managementul riscurilor de fraudă.
Percepția și înțelegerea fenomenului fraudulos este diferită în funcție de nivelul de dezvoltare economică a fiecărui stat. Având în vedere că economia românească s-a dezvoltat constant în ultima perioadă, companiile din țara noastră au devenit din ce în ce mai conștiente și mai receptive în a-și dezvolta capabilitățile proprii de investigaţii antifraudă şi apărare, ceea ce poate fi interpretat și ca o conștientizare a vulnerabilităților la care se expun companiile odată cu dezvoltarea afacerii.
Un aspect asupra căruia atragem atenția este acela că abordarea preventivă continuă să fie asigurată doar de rezultatul unor acțiuni ofensive. Mai exact, chiar dacă au fost realizate progrese semnificative în înțelegerea fenomenului fraudulos și a riscurilor pe care acesta le generează, climatul de business din țara noastră încă nu își consolidează securitatea internă strict prin măsuri preventive. Paradoxal, având în vedere că prevenția este mult mai puțin costisitoare decât prejudiciile financiare, operaționale sau reputaționale produse de acțiunile frauduloase a căror țintă sunt aceste companii.
Frauda este la fel de dăunătoare, indiferent de zona în care se manifestă și nu există un risc mai mare în ceea ce privește frauda produsă de angajați în România decât în celelalte state UE. Țara noastră nu este, deci, mai expusă riscurilor de fraudare decât alte țări, mai dezvoltate economic.
Relațiile de cooperare și schimbul de experiență al SPIA cu agenții de investigații antifraudă corporate din țări membre UE și nu numai, ne-au arătat că tipologia problematicii gestionate este distribuită uniform, singurele diferențe majore fiind înregistrate în țările care au un anumit specific economic. Spre exemplu, un operator multinațional care-și desfășoară activitatea în mai multe țări, va întâmpina mult mai multe probleme în zonele unde serviciile lor sunt mai costisitoare, iar posibilitățile de câștig ilicit sunt mai ofertante pentru grupările de crimă organizată.
Eforturile investigative ale departamentelor interne de antifraudă și ale agențiilor de investigații private, alături de organele de aplicare a legii, au condus la un nivel din ce în ce mai ridicat de conștientizare a consecințelor rezultate din încălcarea legii, mai ales din perspectiva procentului de succes înregistrat și a rezultatelor popularizate în mass-media.
România a devenit una dintre cele mai exigente țări în ceea ce privește pedepsele aplicate pentru săvârșirea de fraude economice, ceea ce a îmbunătățit nivelul de conștientizare a persoanelor predispuse la activități frauduloase.
Ar fi bine ca măsurile interne pe care managerii le iau pentru a preveni și a descuraja apariția riscurilor de fraudă în departamentele pe care le conduc, să păstreze un echilibru între limitele care asigură confortul profesional al angajaților și necesitatea impunerii acelor măsuri de prevenție și control.
La nivelul departamentelor antifraudă corporate există deja proceduri și activități desfășurate atât în scop preventiv, cât și în scop ofensiv. De exemplu, rezultatele pozitive obținute de departamentul antifraudă sunt popularizate nenominal în cadrul companiei, tocmai pentru a descuraja manifestări de același tip. Pe de altă parte, atunci când vorbim despre un risc reputațional, în majoritatea situațiilor discutăm deja de operaționalizarea unor măsuri cu caracter ofensiv, fiind aproape clar că cele preventive au eșuat.
După prejudiciul financiar, cel reputațional este unul dintre cele mai severe efecte pe care frauda le poate avea asupra unei companii. Dincolo de o pierdere imediată, riscul unei crize de imagine cu efecte pe termen mediu și lung este unul ridicat. Factorii care prejudiciază financiar o companie au șanse reale de a vicia și imaginea publică și reputația acesteia, iar compania care traversează criza trebuie să evite riscul de a fi transformată din personajul pozitiv într-unul negativ, la nivel de percepţie, în rândul stakeholderilor. Tocmai de aceea, specialiștii SPIA vă pun la dispoziție servicii de comunicare de criză, cu ajutorul cărora, reputația companiei deja afectată de fraudă să fie protejată.
Din investigaţiile antifraudă desfășurate de noi, primul loc într-un top al celor mai mari fraude ocupaționale, în funcție de prejudiciu, este ocupat de frauda din procedurile de achiziții sau investiții, din cauza valorilor pe care le au prejudiciile. Denaturarea concurenței reale prin întocmirea unor caiete de sarcini restrictive care limitează participarea la anumiți ofertanți, creșterea artificială a costurilor unor investiții sau achiziția ori efectuarea fictivă a unor servicii, toate se încadrează în spectrul celor mai importante probleme descoperite de investigatorii SPIA.
La pol opus, cu o incidență mult mai ridicată, dar cu prejudicii mai mici, se situează fraudele în formă simplă care nu sunt supuse unui control atât de riguros, nu necesită un nivel de specializare foarte ridicat și se încadrează în nivelul pierderilor pe care companiile și le asumă. Câteva exemple sunt consumul de carburant, deturnarea consumabilelor, utilizarea programului de lucru în alt scop decât cel profesional, utilizarea resurselor umane și materiale ale companiei în interes privat sau exagerarea cuantumului unor cheltuieli cu caracter recurent.
Spre surprinderea noastră, în investigațiile derulate nu am întâlnit extensii ale grupărilor de crimă organizată în alte țări, decât cea în care s-a produs frauda. Probabil că nivelul de control comunitar instituit de UE face mult mai vizibilă o rezoluție infracțională transfrontalieră decât una care se produce local. Încă nu ne-am lămurit de ce, în comparație cu alți ani, problematica investigată se manifestă cu predilecție național însă această caracteristică nu poate decât să ne bucure pentru că, de obicei, cooperările internaționale sunt costisitoare și dificile.