SPIA, al cărei nume provine de la inițialele Secret Private Investigations Agency, aniversează în noiembrie 2021, 9 ani de activitate. SPIA România este o agenţie de investigaţii din Bucureşti, ce oferă o gamă largă de servicii investigative specializate pentru partenerii săi din varii verticale de business.
Conform auditului extern de marketing și brand perception desfășurat în prima jumătate a anului 2020, SPIA este recunoscută ca fiind liderul noii generații de investigatori privați din România. Compania se adresează exclusiv persoanelor juridice și companiilor din industrii precum asigurări, energie, avocatură, investiții, agricultură sau imobiliare. Sunt domenii care au de-a face cu numeroase tentative de fraudă și înșelăciuni financiare, motiv pentru care apelează la servicii de investigație privată și se bazează pe profesioniști în domeniu pentru aflarea adevărului.
Încă de la înființare, cei doi fondatori ai companiei și-au dorit dezvoltarea unui portofoliu de servicii și a unor metode de investigații pe care avuseseră ocazia să le experimenteze în afara țării și care lipseau, la acel moment, din industria de profil din România.
După o perioadă de pregătire, licențiere și practică în agenții de detectivi particulari din țară, Marius Porceanu, Founder CEO SPIA, conștientizează că singurul mod în care poate aduce schimbări industriei este să pornească pe cont propriu. În noiembrie 2012, înființează Secret Private Investigations Agency, pe scurt, SPIA, iar colaborarea cu primul mare client corporate începe câteva luni mai târziu.
Cei 8 ani de activitate au însemnat pentru SPIA nu doar experiență valoroasă acumulată în investigații și supraveghere privată, ci și multe lecții învățate. Cum ar fi că protejarea intereselor unei companii se face în cel puțin două moduri: fie prin prevenție, adică prin identificarea riscurilor sau adoptarea unor măsuri de siguranță, fie ofensiv, prin intervenție, dacă ilegalitatea a fost deja produsă sau este în curs de desfășurare.
Metodologia și tehnicile SPIA sunt actualizate constant și personalizate în funcție de fiecare caz abordat, iar procedurile și echipamentele de investigație folosite respectă cu strictețe standardele internaționale de calitate.
Agenția are implementate norme privind managementul calității (ISO 9001), securitatea informațiilor (ISO 27001), managementul sănătății și al securității în muncă (ISO 45001) și monitorizează permanent oportunitatea adoptării unor noi standarde de calitate.
Fără resursa umană, însă, echipamentele de ultimă generație și abordarea creativă a cazurilor nu ar valora la fel de mult. Echipa de investigatori SPIA a evoluat constant, atât din punct de vedere numeric, cât și al atestatelor și specializărilor în investigații informative și supravegheri operative.
De la cei 2 fondatori în 2012, echipa numără astăzi 24 de angajați și peste 60 de colaboratori la nivel național și internațional. Până la finalul anului 2021, creșterea numărului de angajați și colaboratori va depăși 15%.
Din august 2019, Marius Porceanu a rămas unic asociat și administrator al SPIA, iar planurile sale pentru dezvoltarea Secret Private Investigations Agency stau la baza noii viziuni a companiei.
Viziunea SPIA, aceea de a fi prima alegere a companiilor din România care vor să își protejeze interesele prin aflarea adevărului, este nu doar un obiectiv de business, ci și o provocare profesională și personală pentru fiecare membru al echipei.
Misiunea SPIA este identificarea riscurilor imediate și a dovezilor de necontestat necesare companiilor, prin servicii personalizate de investigații, supraveghere privată și consiliere juridică de specialitate.
Îți spunem adevărul! nu se rezumă la a fi sloganul de pe materialele de comunicare. Este promisiunea pe care compania și-o asumă până la capăt, chiar dacă adevărul descoperit în urma investigațiilor poate creea disconfort.